Traim in amintire si prin amintire iar viata noastra spirituala nu este
in esenta decit suferinta amintirii noastre de a persevera, de a deveni
speranta, efortul, facut de trecutul nostru pentru a ajunge in viitor! In viata
mea “toamna” de obicei este cea care rascoleste amintirile, ce sunt asemeni
unei biblioteci imense in care cauti cite ceva atunci cind nu mai ai nimic de
citit. Timpul fiind cel mai mare dusman a omului ne ia totul, dar din fericire
ceea ce nu poate lua el este comoara amintirilor. Cit de obscur nu ne-ar parea
dar amintirea ne ajuta in unele cazuri so luam de la capat, iar prima ata de
care ne apucam cu ambele maini este insasi amintirea. Ne inconjoara o sumedenie
de lucruri pline de amintiri care degaja o atmosfera anumita, si precum se canta
" daca pozele ar vorbi n-as mai suferi..." Oare amintirile sunt
temelia existentei noastre? Eu cred ca DA!!!! Fiindca odata ce ne nastem traim
prima experienta a vietii care ni se intipareste in memorie pt o perioada de
timp, pana nu apare ceva nou care ne captiveaza mai mult. Si tot asa pe tot
parcursul vietii acumulam “amintiri”, unele intuiesc eu, mai puternice, cele
care ne raman in memorie pentru toata viata si care le subliniem cu cea mai
mare duiosie in cartea vietii noastre, recitindu-le la batrinete si
coborindu-ne cu mintea spre vremile care ne fascinau enorm iar astazi doar
amintirile ne mangie in singuratate. In fata amintirilor suntem egali si cu
zeii, nici ei nu mai pot schimba ceea ce sa intimplat iar puterea destinului
prevaleaza asupra tuturor.
Imi plac zilele de toamna doar pentru ca imi rascolesc amintirile si
sunt sigura ca cele mai frumoase zile din viata unui om sunt cele care le
inchidem in cripta amintirilor. Nu uitati ca cine traieste numai din amintiri,
ajunge uitarea intregii lumi, deci haidem cu totii sa ne bucuram de aceasta toamna miraculoasa si
sa adunam un bagaj mare mare de amintiri…
Va pup dulce, Hellen Monroe
No comments:
Post a Comment